Perioada de desfășurare:

  • Prima parte: octombrie 2013 - decembrie 2013
  • A doua parte: ianuarie 2014 - iulie 2014

 

Coordonatorii proiectului:

  1. prof. Andreieş Emilia,
  2. dir. prof. Mihacea Ioana,
  3. prof. psiholog Opriş Valentina,

 

Participanţi:

  1. prof. Ţâmbulea Livia,
  2. prof. Secară Aurica,
  3. prof.Rus Meda,
  4. prof. Todea Alina,
  5. prof.Johrend Cecilia,
  6. prof. Ciubăncan Voichita,
  7. prof. Nistor Elisabeta,
  8. prof. Botiş Manuela,
  9. prof. Rusu Bogdan,
  10. prof. Grigorovici Dana

 

Proiectul de faţă vizează promovarea sănătăţii fizice, mentale şi emoţionale prin adoptarea unor comportamente protectoare ale sănătăţii. Cea mai bună metodă de reducere a comportamentelor patogene, de risc, constă în achiziţia şi promovarea unor comportamente sanogene.

În acest sens, se vor desfăşura un număr de activităţi cu elevii din ciclul gimnazial şi liceal având ca tematică:

  1. Factorii care influenţează comportamentul alimentar sănătos şi imaginea corporală,
  2. Să gătim sănătos,
  3. Bariere în formarea atitudinii pozitive faţă de exerciţiul fizic,
  4. Consecinţele consumului de substanţe asupra sănătăţii,
  5. Managementul stresului.

 

Scopul și obiectivele proiectului (obiective generale și specifice):

Obiectivul general vizează reducerea riscului de dezvoltare a unor probleme emoţionale sau comportamentale la elevii Liceului Teoretic „Gheorghe Şincai” prin adoptarea unor comportamente protectoare a sănătăţii şi dezvoltarea unor strategii eficiente de coping – comunicare asertivă, rezolvare de probleme, luare de decizii, exprimare emoţională şi dezvoltarea unui stilul de viaţă sănătos. Implicit, scopul proiectului este acela de a dezvolta performanţele educative, menţinerea şi sporirea calităţii procesului educativ în cadrul Liceului Teoretic „Gheorghe Şincai”. Obiectivele specifice rezidă din activităţile propuse în cadrul proiectului: să identifice comportamentele sănătoase şi de risc, să identifice factorii care influenţează comportamentul alimentar şi imaginea corporală, să identifice efectele negative ale fumatului şi consumului de alcool asupra sănătăţii; să identifice factorii de stres, să achiziţioneze abilităţi de comunicare asertivă şi de negociere, să demonstreze abilităţi de management al agresivităţii.


Perioada copilăriei şi adolescenţei sunt etape importante din punctul de vedere al dobândirii de cunoştinţe şi comportamente legate de sănătate.
Grupul ţintă este reprezentat de elevi din ciclul gimnazial şi liceal ai Liceului Teoretic “Gheorghe Şincai” (aprox. 300), dar şi părinţii lor (aprox. 50), deoarece datele de cercetare scot în evidenţă creşterea eficacităţii programelor de educaţie pentru sănătate în condiţiile implicării familiei. Şcoala va deveni astfel centrul unor activităţi de promovare a sănătăţii extinse care indirect se vor răsfrânge asupra întregii comunităţi clujene.

 

Descrierea detaliata a activitatilor:

Asociaţia „Gheorghe Şincai” susţine promovarea sănătăţii fizice, mentale şi emoţionale a elevilor prin organizarea unor activităţi cu tematici diferite a căror obiectiv major îl reprezintă reducerea riscului de dezvoltare a unor probleme emoţionale sau comportamentale prin adoptarea unor comportamente protectoare a sănătăţii.Doarece perioada de pubertate şi adolescenţă prezintă un risc crescut pentru iniţierea sau creşterea frecvenţei comportamentelor de risc, cum ar fi consumul de alcool sau fumatul, se vor organiza pentru acest grup de vârstă activităţi specifice de identificare a consecinţelor nocive ale acestor comportamente de risc asupra sănătăţii.

 

Activitatea 1: Factorii care influențează comportamentul alimentar sănătos și imaginea corporală

  • Obiective:
    • să completeze timp de doua săptămâni în Jurnalul de nutriţie tipul alimentelor consumate
    • să identifice comportamentele sănătoase şi de risc
    • să identifice factorii care influenţează comportamentul alimentar şi formarea imaginii corporale;
    • să identifice normele socio-culturale de gen privind frumuseţea şi atractivitatea şi consecinţele lor asupra comportamentului alimentar;

Această activitate porneşte de la completarea unui Jurnal de nutriţie în scopul identificării comportamentului alimentar individual al elevilor şi de asemenea al comportamentului alimentar al grupului din care face parte elevul.
Prelucrarea datelor obţinute va fi făcută de către psihologul şcolii ajutat de diriginţii claselor implicate în proiect. Totodată se va colabora cu medici ai Spitalului Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca.


În urma prelucrării datelor, obţinute din Jurnalul de nutriţie, se vor purta discuţii cu elevii şi se vor prezenta elevilor comportamentele sanogene şi cele de risc. În cazuri de alimentaţie defectuoasă se vor alcătui diete particularizate de către medicul nutriţionist. Fiecare elev are posibilitatea de a-şi alcătui o dietă sănătoasă pe un interval mai lung de timp în funcţie de indicaţiile primite şi de preferinţele sale.

 

Activitatea 2: Să gătim sănătos

  • Obiective:
    • să alcătuiască un meniu adecvat vârstei şi cerinţelor proprii
    • să gătească meniuri sănătoase
    • să identifice alimentele sănătoase şi nesănătoase
    • să calculeze costul unui meniu folosind noţiuni de „educaţie antreprenorială”

Această activitate presupune formarea deprinderilor individuale ale elevilor. Ei sunt împărţiţi pe grupe de vârstă, fiecare grupă fiind compusă din maxim 15 elevi iar aceştia vor găti la restaurantul „Evia” ,situat în apropierea Liceului Teoretic „Gheorghe Şincai”, meniuri stabilite împreună cu medicul nutriţionist şi cu psihologul şcolii. Toate activităţile vor fi supravegheate de către bucătarii de acolo. Diriginţii şi profesorii implicaţi în proiect vor însoţi elevii.

Această activitate se va derula în paralel cu activitatea „Factorii care influenţează comportamentul alimentar sănătos şi imaginea corporală” datorită numărului mare de elevi înscrişi în proiect. La sfarşitul unei perioade stabilite de medicul nutriţionist se va organiza o expoziţie de produse lucrate de elevi.

 

Activitatea 3: Bariere în formarea atitudinii pozitive față de exercitiul fizic

  • Obiective:
    • să descrie motivele pentru care se practică din ce în ce mai puţin exerciţiul fizic;
    • să identifice strategii de suport pentru practicarea în mod regulat a exerciţiului fizic.

Se propune elevilor să realizeze materiale informative (pliante, broşuri, desene şi postere) privind activitatea fizică, insistându-se pe: beneficiile exerciţiului fizic, recomandările medicale privind exerciţiul fizic, tipuri de exerciţiu fizic, sporturi, forme de practicare. Toate materialele create sunt construite pentru grupuri ţintă specifice, în funcţie de gen, vârstă, condiţie fizică, timp disponibil şi posibilităţi materiale. Se va organiza un concurs cu aceste materiale, urmând ca cele mai reuşite să fie premiate într-un cadru festiv.

 

Activitatea 4: Consecintele consumului de substanțe asupra sănătății

  • Obiective:
    • să identifice efectele negative ale fumatului, consumului de alcool şi a altorsubstanţe asupra sănătăţii;

În cadrul acestei activităţi se identifică împreună cu elevii efectele negative sau consecinţele pe care consumul de substanţe nocive le are asupra sănătăţii. Pentru a fi conştienţi de perspectivele pe care diferite categorii de oameni le au asupra consumului de substanţe, se va propune elevilor să realizeze un scurt interviu cu prietenii, părinţii sau alţi colegi pe temele:

  1. "Motive pentru care tinerii consumă alcool şi/sau fumează";
  2. "Probleme de sănătate apărute la cei care fumează şi care consumă alcool";
  3. "Probleme cu care se confruntă persoanele care consumă alcool şi efecte ale acestora asupra persoanelor din jur";
  4. "Beneficii ale persoanelor care renunţă la fumat".

În urma realizării interviului, elevii centralizează datele obţinute şi le prezintă colegilor. Pe baza acestor rezultate, se discută efectele consumului de alcool şi fumatului asupra sănătăţii.

 

Activitatea 5: Managementul stresului

  • Obiective:
    • să identifice factorii de stres;
    • conştientizarea reacţiilor la stres;
    • identificarea unor strategii sanogene de coping.

Se identifică împreună cu elevii posibilele surse de stres din viaţa lor (examene, schimbarea şcolii, etc.), anticiparea perioadelor de stres şi realizarea unui plan de acţiune pentru depăşirea acestora. Elevii vor fi învăţaţi diferite strategii de adaptare la stres, tehnici de a spune NU, modalităţi de rezolvare a conflictelor şi a unor probleme, metode de relaxare. În cadrul unor jocuri de rol, se vor aplica toate strategiile achiziţionate.

 

Galerie