Ziua Verde a Eco-Scolilor din Romania

În acest an şcolar, Liceul Teoretic “Gheorghe Şincai” s-a alăturat şcolilor din România în activitatea de plantare „Ziua Verde a Eco-Şcolilor din România”, organizată de Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie.

 

Activitatea, de anvergură naţională, avut loc în data de  29.10.2013,  la orele 12.00. Organizatorii au gândit activitatea ca un act de participare comună a copiilor şi tinerilor români la o acţiune benefică pentru mediu.

 

La nivelul liceului nostru, activitatea a fost coordonată de dir. adj. prof. Ioana Mihacea şi prof. Silvia Meda Rus. Au participat elevii claselor a VII-a A şi a IX-a D care au plantat în curtea liceului, aluni (Corylus avellana), zmeur (Rubus idaeus), Hibiscus syriacus,  trâmbiţe(Campsis radicans), Kerria japonica şi uncireş (Prunus avium). La procurarea materialului săditor au participat şi părinţii elevilor, cărora le mulţumim pentru implicare.

 

Activitatea de plantare, la iniţiativa  Centrului Carpato-Danubian de Geoecologie prin „Ziua Verde a Eco-Şcolilor din România”,  a fost percepută de elevii clasei a IX -a D ca un simbol al necesităţii implicării personale în rezolvarea problemelor de mediu. Elevii înţeleg evenimentul de plantare petrecut la nivel naţional  ca o responsabilitate ce le revine de a transforma societatea în care trăiesc din una cu preponderenţă mercantilă şi fără consideraţie pentru natură,  în una  capabilă să-şi proiecteze activităţile ţinând cont de sustenabilitatea mediului şi de etica ecologică. Prin urmare sunt hotărâţi să dea curs  tuturor invitaţiilor la activităţi  eco-protective, dar şi să iniţieze chiar ei proiecte pe teme ecologice prin care să contribuie la ameliorarea mediului înconjurător.